Pe cînd în România?

Există cel puţin o conferinţă adventistă pe lumea asta care include în organigramă două departamente mirabile: unul de consiliere şi altul de protecţie a copilului şi prevenţie a abuzului. Primul coordonează activitatea unui centru de consiliere şi a unui serviciu telefonic de asistenţă psihologică. Cel de-al doilea răspunde, cu siguranţă, şi unui imperativ extrinsec - legislaţia statului respectiv cere ca oricine interacţionează cu minori sau alte categorii de persoane vulnerabile să fie autorizat sau angajat doar după consultarea cazierului, dacă acesta există. Iată un fragment din declaraţia de intenţie a acestui departament:

Ca adventişti de ziua a şaptea, considerăm că teama de abuz nu trebuie să facă parte din experienţa copiilor, tinerilor şi adulţilor care participă la activităţile bisericii. Experienţa nefericită a trecutului arată că varii forme de abuz şi hărţuire au avut loc fără a fi denunţate sau investigate. Obiectivul nostru este ca, prin promovarea celor mai bune protocoale de protecţie a copilului, să reducem la minimum riscul de producere a unui abuz în contextul bisericii.

Poate că sezonul electiv care stă să înceapă în Biserica Adventistă din România se va dovedi şi un prilej de acţiune înţeleaptă în direcţii prea mult timp neglijate. Să nu uităm că una dintre definiţiile nebuniei este încercarea repetată de a obţine rezultate diferite fără schimbarea metodelor.