Viaţa de familie (poligamă, apropo) a lui Dumnezeu este extrem de tumultoasă, după cum atestă pasaje ca Ieremia 2-3, Ezechiel 16; 23 şi Osea 1-3. Mai mult, Ieremia 3:8 ne spune clar că Dumnezeu e divorţat cu acte în regulă. Extinzînd metafora, El este şi recăsătorit sau, în orice caz, plănuieşte să Se recăsătorească (Apocalipsa 19:7; 21:9).
Într-o cheie ceva mai serioasă, cei care o tot citează pe Ellen White în favoarea ideii că adulterul este singurul "motiv biblic" de divorţ ar trebui să-şi amintească şi de aceste cuvinte ale ei: "Orice femeie care încurajează atenţia unui alt bărbat decît soţul ei, care îi permite avansurile şi este încîntată de revărsarea măgulitoare de afecţiune, adoraţie, dezmierdare este o adulterină, o prostituată." Sînt sigur că această definiţie (inspirată, nu?) a infidelităţii se aplică şi bărbaţilor.
Cred că am scris suficient despre acest subiect. Cine are urechi de auzit să audă.
Si eu care credeam ca Dumnezeu se reflecta in experienta lui Osea, cautandu-si nevasta adulterina, atragand-o cu vorbe frumoase, recastigand-o, recasatorinduse cu ea . . . Eh, ce vremuri! Cine mai are constiinta, s-o asculte.
RăspundețiȘtergereAno dragă, eşti sigur că ai citit ce am scris? Eu însumi am sugerat că, potrivit parabolelor profetice, Dumnezeu este "recăsătorit". Deşi situaţia este complicată de istoria şi teologia Noului Testament. În orice caz, faptul că alegem să urmăm modelul divin ("vorbe frumoase, recastigand-o, recasatorindu-se") nu garantează succesul. Se pare că nici Dumnezeu însuşi nu are un farmec irezistibil (sau am trecut la calvinism?). Ce-ar fi ca cine are ochi să citească şi bunăvoinţă să înţeleagă să le folosească şi pe acestea? Eşti de acord?
RăspundețiȘtergereM-am referit la faptul ca Dumnezeu s-a recasatorit cu . . . aceeasi! Nu cu alta. Mersi de sfaturi.
RăspundețiȘtergereDe unde reiese "poligamia" lui Dumnezeu?
RăspundețiȘtergereDin nou, Ano dragă. Ai citit capitolele invocate de mine? Dumnezeu este/era căsătorit cu două surori. Iar Noul Testament sugerează existenţa unei noi neveste. Într-un context poligam, ideea de "recăsătorire cu alta" este subînţeleasă. Ca să fiu cît se poate de clar, pentru Dumnezeu pare să conteze mai puţin idealul monogam în sine, cît calitatea relaţiei. De acord?
RăspundețiȘtergereBineinteles, am citit chiar mai mult, si contextul. Dumnezeu foloseste o parabola, si nu cred ca astepti ca parabola sa fie citita literal. Mai mult decat atat, stiu ca stii, dar nu strica sa iti aduc aminte: poporul ales era divizat in doua la vremea aceea, in Israel si Iuda. Parabola se citeste pe fundalul acestui context, unde cele doua "femei" erau de fapt una singura, cu care Dumnezeu incheiase legamant. Atat Iuda cat si Israel intelegeau prea bine limbajul folosit de profeti, nicidecum sa se gandeasca la poligamie. In Noul Testament intr-adevar, Isus vorbeste despre barbatul care isi lasa parintii si se lipeste de nevasta (nu nevestele) lui. Ultima propozitie este o aberatie pe care nu ti-o comentez. Daca Dumnezeu conteaza mai putin idealul, nu am cuvinte . . .
RăspundețiȘtergereAno dragă, fireşte că văd parabola (am sugerat chiar în postarea mea că primul paragraf e de citit într-o cheie pe jumătate glumeaţă). Dar nu este deloc semnificativ că, printre imaginile pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a vorbi despre Sine, este şi aceea a bărbatului înşelat şi divorţat? Că cele două femei fuseseră una singură este un fapt istoric. Aşa cum este şi faptul că deveniseră două. Contează limbajul parabolei. Care este, evident, acela al poligamiei. Nu uita că VT nu condamnă niciunde poligamia (n-am zis nici că o recomandă).
RăspundețiȘtergereAberaţie? Hai să recitim: "pentru Dumnezeu pare să conteze mai puţin idealul monogam în sine, cît calitatea relaţiei". Uită-te chiar la parabola bigama din Ezechiel. Dumnezeu nu este cîtuşi de puţin scandalizat că soţia Lui unică şi indivizibilă s-a scindat, aruncîndu-L în poligamie. Ce are El împotriva ambelor neveste nu are nimic de a face cu pluralitatea lor, ci cu neruşinarea lor.
Uită-te şi la legislaţia mozaică. Dumnezeu nu se grăbeşte, în virtutea vreunui ideal, să scoată poligamia în afara legii. Dar dă legi peste legi şi învăţăminte peste învăţăminte pentru a proteja relaţiile maritale stabilite, drepturile părţilor şi, dacă se poate, fericirea lor. Atunci cînd preţuim mai mult un ideal abstract, neglijînd iadurile domestice în care aducem pe lume copii, sîntem nişte ipocriţi. Din nou, ca să fiu clar: cred cu tărie că Dumnezeul Bibliei este mai interesat de calitatea relaţiei tale cu oamenii din viaţa ta decăt de numărul lor.
Asta nu înseamnă că militez pentru poligamie. Sînt mai curînd de acord cu Pavel, care încuraja celibatul. Sau şi asta este o deviere de la ideal? :)
Limbajul parabolei a contat pentru epoca si cultura respectiva. Daca ar conta si astazi, probabil am fi in sanul lui Avraam si am transmite mesaje prin curierul Lazar. :-)
RăspundețiȘtergereDumnezeu nu este scandalizat de ceea ce numesti tu poligamie, pentru ca pentru El ramane una singura. Asta chiar nu reusesti sa vezi? Legislatia mozaica este cea despre care Isus spunea: Ati auzit in vechime . . . dar Eu va spun . . . Idealul nu a fost niciodata abstract, separat de practica, si nici mai putin important de dragul "calitatii" relatiei. Oricat ai dori tu altfel, ramane o aberatie.
Celibatul nu este nicaieri in Biblie un ideal. Daca ai gasit altfel, "lumineaza-ne" . . .
Ano, te pripeşti. Vrei să spui că noi putem înţelege parabolele astea profetice altfel decît prin prisma epocii şi culturii de acum 2500 de ani? Eu nu am spus niciunde că limbajul lor este normativ pentru noi astăzi. De aceea, sîntem încă pe Pămînt şi ne trimitem mesaje prin internet - fără vreun regret :)
RăspundețiȘtergereCă tu ţii neapărat să ne spui cum se văd lucrurile din prisma lui Dumnezeu în pofida parabolelor însele este o încumetare în care nu te pot urma. Apoi, nu e vorba de dorintele mele, dar legea lui Dumnezeu, în varianta mozaică, nu proteja idealul monogam, ci calitatea relaţiilor. Dacă asta se întîmpla atunci şi Dumnezeu nu se schimbă, nu văd de ce Isus, care tocmai despre calitatea relaţiilor propovăduieşte, plecînd de la relaţia Lui cu Tatăl, să vestească o evanghelie străină, în care este mai important să ai o singură nevastă decît cum ţi-o iubeşti.
Din nou, nu sînt adeptul poligamiei. Şi nu am dat în viaţa mea divorţ. Dar ştiu un lucru: că aspectul cantitativ (1 vs. mai multe) păleşte cu totul în faţa celui calitativ (ce faci cu acea unică relaţie pe care o ai). Dacă nu poţi fi de acord cu mine, prefer să rămîn eu aberant, şi tu monogam :)
Tocmai pentru că idealul nu este niciodată "abstract, separat de practică", Biblia tolerează fără probleme poligamia sau îndemnul eschatologic paulin la celibat. Tocmai cei care impun idealul ca pe o marotă coercitivă separă idealul de practică.
Dragul meu,
RăspundețiȘtergereIntre a cunoaste parabolele (profetice) prin prisma epocii si culturii de acum 2500 de ani, cum spui, si a trage concluzii in ce il priveste pe Dumnezeu, este o prapastie uriasa. Aici este problema ta. In primul rand ca inca descoperim semnificatii noi ale parabolelor "pentru noi" iar sensul nicicand nu a fost sa-L descoperim "pe Dumnezeu" in parabole pe inca nu le pricepem integral si corect. Ca Dumnezeu s-a ilustrat pe sine intr-un pastor, sau o femeie, nu inseamna ca El este literal astfel. Legatura pe care o faci intre parabola "divortarii" lui Dumnezeu de cele doua surori nu inseamna ca Dumnezeu este divortat literal. Iar aceasta "normativitate" nu al lansat-o eu, daca imi aduc bine aminte . . .
Vad ca mergi mai departe decat pana acum afirmand ca "legea lui Dumnezeu, în varianta mozaică, nu proteja idealul monogam, ci calitatea relaţiilor." Really? Dar prima porunca din cele 10 nu vorbeste despre o relatie monogama? Dar a saptea nu tot asta vizeaza? Nu am spus nicaieri ca Dumnezeu nu este interesat de calitatea relatiei, insa raman uimit ca tu pui cele doua in contrast, minimalizand sau excluzand poruncile clare vizand idealul divin. Ca Dummnezeu lucreaza cu oamenii in situatia in care se afla nu este nic un secret, dar ca i-ar lasa in situatia respectiva este greu de crezut. Oricum, declaratia ta ca Dumnezeu este mai interesat de calitatea relatiei decat de ideal se contrazice in sine. Daca nu crezi, uita-te la calitatea relatiilor poligame ale patriarhilor. Daca iti place ce citesti, go ahead :-)
Eu nu am probleme cu poligamia biblica, si nu acesta era aspectul vizat, ci portretizarea lui Dumnezeu prin prisma unei anumite interpretari preferentiale.
P.S. Este vreo diferenta daca ai dat tu divort sau daca esti divortat?
Dragă ano, am spus eu că Dumnezeu este divorţat în sens literal? Tocmai aici era jumătatea de glumă. Dar am făcut şi eu un sondaj: ne este foarte uşor să Îl imaginăm pe Dumnezeu ca împărat, tată, mamă, păstor etc., ba chiar cloşcă, dar, dintr-un motiv pe care eu îl suspectez a fi cultural, ne vine foarte greu să ni-L imaginăm divorţat. Nu cred să fie fără semnificaţie faptul că Dumnezeu nu are prejudecăţi în privinţa unei asemenea comparaţii.
RăspundețiȘtergereDacă poruncile din Decalog despre care vorbeşti ar fi avut menirea să protejeze monogamia, atunci evreii ar fi fost monogami. Dar acelaşi Dumnezeu care a scris Decalogul dă legi privitoare la poligamie (niciodată împotriva). Şi apoi, să fim serioşi, prima poruncă nu se referă decît într-un sens "foarte" figurat la monogamie, iar a şaptea doar la fidelitate.
Dacă ar fi adevărat că "pun in contrast" monogamia şi calitatea relaţiei, atunci aş fi afirmat că singura posibilitate de a fi fericit în căsătorie este poligamia. Nu, nu susţin aşa ceva. Ci doar că monogamia nu este un scop în sine. Nu există nimic moral în a fi monogam. Moralitatea începe abia cu nivelul de calitate al relaţiei.
Nu minimalizez idealul divin, dimpotrivă. Cred în el cu fervoare. Dar porunci clare cu privire la monogamie nu avem. Avem însă porunci clare cu privire la iubire.
Dumnezeu i-a "lăsat" pe o mulţime de oameni în poligamie. Este un fapt istoric, atestat şi de Biblie. Nu ştiu cum ţi se pare greu de crezut.
Dacă aş fi formulat-o altfel, da, declaraţia mea s-ar contrazice. Pentru că idealul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie este monogamia fericită, nicidecum monogamia în sine. Dar ştii şi tu cum e: într-o lume care atribuie superioritate morală monogamiei este nevoie să mergi spre cealaltă extremă pentru a găsi, în cele din urmă, echilibrul.
Despre argumentul tău cu privire la istoriile biblice ale poligamiei nici nu merită să vorbesc. Nu cunoşti familii monogame cu aceleaşi probleme, ba chiar cu altele mai rele? Tocmai de aceea este important pentru mine să fiu categoric: monogamia poate fi un iad. Sau vrei să susţii că fericirea este destinul obligatoriu al cuplurilor monogame?
Interpretare preferentială zici? Vorbeşti cu profetii VT? Sau cu Duhul care i-a inspirat? Imaginea lui Dumnezeu ca divorţat nu îmi aparţine. Nici porunca cea mai mare din lege.
Da, poate exista o diferenţă între a da divorţ şi a fi divorţat (la diateza pasivă). Este perfect posibil ca cel de care se dă divorţ să nici nu fi conceput divorţul ca soluţie. Eu unul cel puţin nu cred în divorţ ca soluţie pentru criza unui cuplu. Însă nici nu cred că legămîntul căsătoriei este un legămînt necondiţionat.
Nu am scris acest post pentru a milita în favoarea poligamiei sau a divorţului şi recăsătoririi. Ci pentru a sublinia ceea ce este, din perspectiva mea, cu adevărat important. În rest, Dumnezeu promite că vameşii unguri şi prostituatele moldovence vor intra în Împărăţie înaintea pastorilor şi teologilor români :)
Sigur vamesii unguri si prostituatele moldovence vor intra in Imparatie inaintea pastorilor si teologilor romani . . . daca se vor schimba. Partea asta cum oare ai uitat-o?
RăspundețiȘtergerePui accent pe "vederea" lui Dumnezeu ca divortat, dar din cate citesc eu Scriptura, parabolele folosesc limbajul "se aseamana cu" sau "este ca" unde comparatia nu are legatura cu realitatea pe care oricum noi pacatosii nu o putem intelege. Pui in seama profetilor si a inspiratiei "Dumnezeul divortat" dar uiti ca inspiratia s-a folosit de intelegerea noastra umana si culturala pentru a sublinia cu totul altceva dacat ai sugerat tu. Daca prima porunca nu se refera la monogamie in relatia cu Dumnezeu, atunci scuza-ma, cred ca nu are rost sa mai discutam. Nu te face ca nu intelegi. Si, iar pui lucruri in contradictie cand ele au numitor comun. Monogamia nu garanteaza fericirea, dar o favorizeaza. Poligamia nici una nici alta. Din doua rele ce alegi? Dumnezeu ii lasa si pe divortatii de azi in situatia pe care si-au creat-o, pentru ca, desi sustine mereu idealul, nu forteaza alegerea nimanui. Sa afirmi ca Dumnezeu chiar i-a incurajat pe poligami dandu-le legi specifice, este erezie. Sau tu crezi ca Dumnezeu, dand instructiuni pentru a minimaliza efectele pacatului inseamna ca il si aproba? Porunci clare cu privire la monogamie nu avem? Ce Biblie citesti tu? Zici ca nu exista nimic moral in monogamie? Hmmmm . . .ce usor invarti Scriptura sa spuna ce vrei tu. Si nu, nu este nevoie sa mergi in extrema cealalata precum faci pentru a echilibra ceva. E suficient sa elimini cauza dezechilibrului.
Nu, ano dragă, n-am uitat nimic. Eu cred că aceeaşi condiţie (implicită în primul meu enunţ) este valabilă şi pentru pastorii şi teologii români. Isus le vorbea cărturarilor şi fariseilor - liderilor religioşi - spunîndu-le tocmai că vedea la vameşi şi prostituate mai multă dispoziţie de schimbare, mai multă onestitate şi mai multă umilinţă. Mai puţine idealuri şi idei fixe. Mai multă durere şi sete de adevăr.
RăspundețiȘtergereComparaţia este comparaţie tocmai pentru că ARE legătură cu realitatea descrisă. Din nou, nu cred că mariajul şi divorţul lui Dumnezeu trebuie luate în sens literal. Dar Dumnezeu este acela care a prevăzut în legea Sa posibilitatea şi procedura divorţului. Iar în profeţi foloseşte prevederile legale respective pentru a sublinia natura condiţională a legamîntului. Asta tocmai pentru că legămîntul căsătoriei este condiţional.
Comparaţiile ne sînt date pentru ca să înţelegem. Ele nu fac parte din strategiile apofatismului. Nu e niciun mister că Israel şi Iuda se prostituau, şi că Dumnezeu nu tolerează la infinit un asemenea comportament.
Apoi, dacă îmi aduc aminte bine, tocmai tu erai acela care vorbea cu atîta convingere din perspectiva ideală a lui Dumnezeu. Vorbeşti în numele unui Dumnezeu despre care spui în acelaşi timp că nu poate fi înţeles? Nimic contradictoriu aici?
Mă rog, dacă nu ce spun eu, atunci ce spune inspiraţia cînd Îl descrie pe Dumnezeu ca divorţat?
Prima poruncă nu face nici o aluzie la metafora căsătoriei. Da, reclamă o relaţie exclusivă pe care tu ai tot dreptul să o asemeni monogamiei. Dar asta nu înseamnă că prima poruncă are ceva de a face cu relaţiile matrimoniale. Sînt sigur că nu vezi nicio problemă în a te recăsători dacă partenerul moare. Este vorba tot de o pluralitate de parteneri - lucru imposibil cu Dumnezeu, pentru simplul fapt că nu ştie să moară (sau ştie? - dar să nu complicăm discuţia).
Poligamia nu favorizează fericirea? Iar monogamia da? Poţi cita un studiu ştiintific? Pe de altă parte, poligamia pare să fi avut (şi) scopuri practice, imposibil de atins într-o societate exclusiv monogamă - cum ar fi, de exemplu, securitatea socială a femeilor şi compensarea decimării populaţiei masculine în războaie. Deci urmărea, în condiţiile date, tot o fericire mai mare decît cea a vulnerabilităţii femeii şi a destrămării sociale.
Nu am afirmat că Dumnezeu i-a "încurajat pe poligami", dar da, le-a dat legi specifice prin care să-i protejeze. Reciteşte, rogu-te, pentateuhul. Erezie? Te crezi conciliu bisericesc? :)
Spui tu: "Sau tu crezi că Dumnezeu, dând instrucţiuni pentru a minimaliza efectele păcatului, ...îl şi aprobă". Vorbeşti despre poligamie ca păcat sau ca efect al păcatului? Eu ţi-am spus deja pe şleau: nu văd nicăieri în Biblie o condamnare a poligamiei ca păcat. Dacă poligamia este efect al păcatului (păcatul originar sau păcatul în general), atunci, evident, legiferînd în domeniul acesta, Dumnezeu nu aprobă păcatul originar, nici păcatul în sine - dar asta e de ordinul evidenţei.
Porunci clare cu privire la monogamie (în sensul interzicerii poligamiei) NU avem. Dacă am avea, mi-ai putea cita măcar una. Eu însă pot cita o poruncă potrivit căreia bărbatul care refuza să se căsătorească cu văduva fără copii a fratelui său trebuia descălţat în public şi scuipat în ochi. De asemenea, pot să-ţi citez un pasaj în care Dumnezeu se laudă că a pus "la sînul" lui David "nevestele" lui Saul. Ba chiar că ar mai fi putut adăuga :) Plus alte pasaje în care drepturile celei de-a doua soţii sau ale fiului ei întîi născut sînt protejate. N-am spus cu asta că monogamia este descurajată sau nereglementată în Vechiul Testament.
Îmi pare rău, dar nu există nimic moral în numere. Biblia spune ce spune. Tu însă nu vrei să auzi ce are de spus. Glumind din nou doar pe jumătate, aş putea invoca parabola talanţilor din Matei 25 pentru a ilustra realitatea morală cum că nu contează cîţi talanţi/cîte neveste ai, ci ce faci cu ei/ele. Ar rezulta chiar că monogamul iresponsabil este condamnat, în timp ce poligamul iubitor ar primi şi nevasta monogamului sastisit. Frumoasă interpretare, nu?
Poate că exprimarea mea a fost defectuoasă. Eu nu vreau decît "să elimin cauza dezechilibrului", care este, din perspectiva mea, confuzia dintre aritmetică şi morală. Am însă bănuiala că, atunci cînd vrei să realizezi echilibrul pe un balansoar, te aşezi exact în extrema opusă celei ocupate de partenerul tău de joacă :)
În fine, ar trebui să ştii că nu sînt deloc primul care nu găseşte în Biblie o condamnare a poligamiei. Martin Luther şi Augustin au spus acelaşi lucru cu mult înaintea mea. Ultimul dezaproba poligamia doar din raţiuni culturale şi juridice, iar cel dintîi chiar a fost implicat într-un scandal pentru că a recomandat cuiva să-şi ia, dacă ţinea mortiş, o a doua nevastă, dar în secret.
1. Cu privire la vamesi, prostituate, pastori, si administratori: sa nu generalizam. Fiecare vede aceste categorii in functie de experientele personale avute cu ele.
RăspundețiȘtergere2. Conditionalitatea casatoriei: "Ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta." Sau, "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa si vor fi un singur trup." Unde e conditionalitatea?
3. Dumnezeu divortat: Tu singur spui ca nu trebuie luat in sens literal. Deci? Lectia pe care o invatam din parabola este despre Dumnezeu, sau despre cei vizati in parabola? Si zici ca spune "inspiratia" ceva anume despre Dumnezeu divortat?
4. Ce ar fi contradictoriu intre idealul lui Dumnezeu pentru noi si perceptia noastra despre El? Paradox? Probabil, dar cu paradoxuri traim.
5. Prima porunca reprezinta mono-teismul, in contrapartida cu mono-gamia instituita in Eden, inainte de caderea in pacat. Daca idealul lui Dumnezeu nu iti este clar, reciteste Gen 1 si 2 si numara cate neveste i-a dat Dumnezeu lui Adam. Sau tu vrei neaparat o porunca? :-)
6. Nu cred ca e nevoie de un studiu stiintific acolo unde viata iti demonstreaza pregnant avantajele monogamiei. Argumentul tau nu tine, pentru ca, daca "poligamia are scopuri practice imposibil de atins intr-o societate exclusiv monogama" inseamna ca poligamia ar trebui practicata si azi. Am inteles corect ceea ce ai spus?
7. Repet: legile pentru minimalizarea efectelor pacatului (poligamia in acest caz) nu inseamna ca Dumnezeu valideaza pacatul. In plus, Deut 17 interzice poligamia in dreptul regelui (porunca?). Si niciunde in Vechiul Testament poligamia nu este aprobata sau recomandata. Nici macar in cazul lui Solomon :-)
8. Ceri "porunci clare cu privire la monogamie." Este nevoie de o porunca atata timp cat raportul Creatiunii este clar? A fost nevoie de o porunca pana la Sinai pentru Sabat? Sau de o porunca care sa interzica uciderea? Tu insuti spui ca monogamia e "reglementata". Ce sa pricep? Anyway, nu-i inteleg pe cei care nu pot trai in lipsa unei porunci . . .
9. Am spus eu ceva despre moralitate in numere? Dar trebuie sa te trimit inapoi la Geneza 1 si 2. Numerele conteaza. Apocalipsa confirma.
10. Nici eu nu afirm ca poligamia este interzisa prin lege. Dar asta nu inseamna automat ca este si morala, sau macar OK. Si aici nu avem de-a face cu numere. Noul Testament, atat Isus cat si Pavel, subliniaza idealul monogam. Ai vreun dubiu? Reaseaza Isus relatiile maritale in fagasul lor normal? Sau ai tu alta "interpretare frumoasa"? :-)
P.S. Nu iti inteleg acribia cu care te-ai lansat pe poligamie. Parca subiectul era divortul si recasatorirea.
1. Ba să generalizăm. Pentru că Cel care a generalizat primul a fost Isus Însuşi. Eu nu exprimam vreo opinie personală, ci transpuneam în context de secol XXI opinia lui Isus. Dacă vrei să-I reproşezi Lui că generalizează, n-ai decît.
RăspundețiȘtergere2. Condiţionalitatea căsătoriei: "Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintîi din hrană, din îmbrăcăminte, şi din dreptul ei de soţie. Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi, fără nicio despăgubire, fără să dea bani." Şi: "Cînd cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întîmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire şi, după ce-i va da-o în mînă, să-i dea drumul din casa lui." Şi: "Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sînt legaţi - Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace."
3. Tot nu-mi spui care este, în opinia ta, "lecţia" inspiraţiei. Iar eu îţi spun din nou: este o lecţie şi în faptul că Dumnezeu nu are nicio problemă, spre deosebire de unii dintre noi, în a Se descrie drept bărbat divorţat.
4. Că tot vorbim de paradoxuri: legămintele condiţionate din VT sînt adesea însoţite de limbajul eternităţii, al definitivului. Există un paradox similar şi în cazul căsătoriei. Faptul că spui "pînă moartea ne va despărţi" sau că oficiantul recită "ce a unit Dumnezeu" nu înseamnă că legămîntul conjugal este necondiţionat. Aici este din nou semnificativă parabola profetică de la care am plecat: Dumnezeu voise ca legămîntul lui cu Israel să fie veşnic, dar tot El recurge la divorţ, pentru că acelaşi legămînt veşnic era şi condiţionat.
5. Ţi-am spus deja: ai tot dreptul să vezi o relaţie între monoteism şi monogamie. Asta nu înseamnă că prima poruncă are ceva de a face cu căsătoria. Idealul monogam îmi este cît se poate de clar. Am afirmat deja că îl ţin la mare preţ.
6. Da, poligamia este practicată şi astăzi. Pe de altă parte, situaţia societăţii occidentale cel puţin este cu totul diferită de cea a orientului antic. Într-o ţară care nu a mai avut război de jumătate de veac, în care statul oferă asistenţă socială, iar femeia necăsătorită nu este vulnerabilă, poligamia nu îşi are locul. Dar dacă ai fi trăit în Nürnberg la 1650, poate ai fi văzut chiar tu cu ochi buni poligamia.
7. Deci poligamia este doar efect al păcatului - înţeleg bine? Deuteronom 17:17 nu interzice poligamia. Textul spune doar că regele nu trebuie să aibă "un număr mare de neveste". Solomon ar intra sigur sub incidenţa acestei legi. 2 sau 3 nu este însă "un număr mare". Bănuiesc că nu susţii că regele iudaic avea dreptul la doar un siclu de argint sau de aur.
8. Nu, nu eu. Tu cereai porunci clare. Eu îţi spuneam tocmai că ele nu există. Aşa că, te rog, citeşte observaţiile tale cu atenţie. Îţi sînt adresate.
9. Apocalipsa confirmă? Cum? Atîta vreme cît susţii moralitatea intrinsecă a monogamiei, mă tem că vezi moralitate în numere.
10. Bun, facem un progres. Dacă poligamia nu era interzisă prin lege într-o vreme în care era ceva obişnuit, dimpotrivă, este recunoscută ca atare şi reglementată, iar oamenii nu trebuie să renunţe la ea pentru a intra în Împărăţie, atunci poligamia poate fi o soluţie morală. Isus şi Pavel trăiau în Imperiul Roman, tocmai cel care impusese monogamia ca normă (vezi dispensa pe care a trebuit s-o obţină un rege iudeu, pe baza cutumelor naţionale, pentru a avea mai multe neveste - povesteşte Iosif Flaviu). Nu aveau nevoie să sublinieze nimic. 1 Tim 3:12 şi Tit 1:6 mai curînd implică faptul că unii dintre memrbrii bisericii primare erau poligami (sînt traducători care nu pot accepta această implicaţie, şi care, pentru a o evita, redau cuvintele lui Pavel ca referindu-se la bărbaţi nerecăsătoriţi).
PS Nu eu m-am "lansat pe poligamie". Postul meu glumeţ numai "acribios" nu era. Am ajuns să intrăm în detalii doar pentru că tu ai făcut anumite afirmaţii nefondate. Eu unul cred că orice subiect asupra căruia alegi să te pronunţi trebuie tratat cu acribie.