M-au tot mîncat degetele să scriu despre campania electorală din România ultimelor luni. Nu, nu este o eroare că vorbesc despre campania ultimelor luni, pentru că doar un naiv reuşeşte să nu vadă, inclusiv în mascarada fracturării guvernului şi în reapariţia struţo-cămilei pnl-ist-psd-iste, că interesul electoral a dictat suveran politicile partidelor. PSD-ul nu putea fi anti-Băsescu din postura de partener de guvernare cu PDL-ul. Aşa că a strigat "lupul" şi a muşcat din oaie.
Cel mai trist lucru cu privire la aceste alegeri prezidenţiale este că avem de fapt de ales tot din haită, fără vreo opţiune viabilă din afara spectrului politic care întunecă orizontul parlamentar al naţiei. Figura fulgurantă a lui Remus Cernea, cu toată ostentaţia ei adolescentină, a fost poate unicul indiciu că România politică poate oferi şi altceva decît comunişti expiraţi, căpuşe ale tranziţiei şi eternele malformaţii spirituale numite Vadim, saltimbancul fascistoid, şi Becali, mioriticul moriatic.
Cel mai îmbucurător lucru cu privire la primul tur este revolta populară împotriva proteveizării ştirilor de ieri. Televiziunile de nişă au trîmbiţat incontinent despre frauda electorală. Majoritatea oamenilor par să fi votat însă entuziast, conştienţi de puterea votului şi neintimidaţi de retorica plîngăcioasă a fraudării. Nimic nu e perfect pe lumea asta, nici măcar exerciţiul democratic. Dar legile statisticii sînt mai puternice decît tancurile sovietice.
Să nu aveţi impresia că am vreo simpatie pdl-istă sau băsesciană. Sînt prea conştient de statura (politică, intelectuală, morală) liliputană a unor vajnici pdl-işti. Gestul primarului de Craiova care îi interzice lui Dinescu să dea mîna cu Băsescu pe scena de la Cetate este o culme de neghiobie. Dar ştiu prea bine că majorităţile netulburate se îndeamnă mai curînd la rău decît la bine. Şi că dacă toţi dulăii de pe stradă hămăie, e pentru că trece ursul.
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.