sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Decimare

Un prieten care frecventează o biserică adventistă mare din România îmi povestea că a auzit astăzi, pentru a mia oară, o predică despre cum ajungi în iad dacă nu dai zecime. De la un punct încolo a preferat să scoată telefonul şi să-şi facă de lucru pe internet. Nu cred că povestea lui este singulară.

Legea mozaică preluase principiul zecimii din uzul curent al antichităţii mesopotamiene (atestat şi în Geneza, în două rînduri). Noul Testament nu conţine însă niciun semn cum că primii creştini - evrei perfect familiarizaţi cu sistemul zeciuielii - ar fi adoptat această soluţie de finanţare. Ar trebui să fie evident de ce nu - pentru ca să primeşti zecime (în cultura evreiască) trebuia să fii levit. În schimb, NT încurajează generozitatea şi susţine că liderul religios are dreptul "să trăiască din Evanghelie" (1 Cor. 9).

Problema actuală din adventism în legătură cu zeciuiala nu are nimic de a face cu principiul în sine, ci cu anumite accente teologice şi, mai ales, cu sistemul administrativ care gestionează banii. Am certitudinea că soluţia problemei nu sînt predicile pe acest subiect. Din păcate, am şi certitudinea că soluţiile nu vor veni de sus în jos.

Niciun comentariu: