Aşa cum spuneam, înţeleg perfect mentalitatea care stă în spatele argumentelor lui Florin Lăiu. Existenţa mereu nedemonstrată a unei supra-lumi care defineşte şi domină lumea noastră, luată ca premisă pentru un întreg edificiu intelectual, cît şi pentru o viaţă de om, este Egiptul din care am ieşit. Acum nici zece ani argumentam cot la cot cu Florin, pe Efervescentia, în favoarea decupării celor 70 de săptămîni din Dan. 9 din cele 2300 de "zile" din Dan. 8. Că fostul meu profesor nu poate înţelege sau accepta exodul meu nu mă miră deloc. Eu încă mă încăpăţînez, rău cum sînt, să-l preţuiesc.
Că Dumnezeu poate fi şi altminteri decît istoricist o demonstrează cu prisosinţă milioanele de credincioşi care sînt altceva decît istoricişti. Pentru că Dumnezeu este mereu după chipul şi asemănarea credinciosului, nu invers. Însăşi vorba Genesei cu "chipul şi asemănarea" este doar un semn al neputinţei noastre de a ne concepe zeul neasemenea. Un neam sîngeros, cu apucături naţionaliste şi veleităţi totalitare, nu l-a putut concepe decît pe Dumnezeul Vechiului Testament - un zeu războinic, aflat într-o tumultuoasă relaţie exclusivă cu o unică etnie, patron al unui cult centralizat şi intolerant.
În ciuda spectaculozităţii unora dintre inovaţiile Noului Testament, Dumnezeul creştin nu e cu mult diferit - oamenii nu se schimbă uşor. Imperialismul creştin debutează însă altfel decît cu sabia, şi anume prin lectura abuzivă a Vechiului Testament (fenomen reperabil încă din evanghelii, în mod special în aşa-numitele "profeţii mesianice" împlinite de personajul central). Întreabă orice creştin la ce se referă Isaia cînd scrie "de aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta" (43:4). Niciunul nu-ţi va răspunde că la evreii de acum 2500 de ani, cărora zeul tutelar le promitea restaurare naţională şi glorie eternă, cu preţul distrugerii altor naţii (recitiţi, vă rog, contextul).
Cît sîntem copii, avem impresia că lumea se învîrte în jurul nostru. Unii dintre noi, poate cei mai mulţi, nu-şi depăşesc niciodată copilăria. Şi cel mai trist mod în care creştinul de azi manifestă acest infantilism este a citi Biblia ca şi cînd ar fi fost scrisă pentru el. Nu, Isaia nu se gîndea la tine cînd punea în gura zeului lui Israel declaraţii de iubire. Nici lui Daniel nu-i treceai prin minte cînd vorbea despre coarne şi sfîrşit de veac. Nici măcar Pavel nu putea concepe că urma să ne certăm pe seama lui două mii de ani mai tîrziu. Nu e iotă în Biblie care să-ţi fie adresată. Cînd citeşti colecţia asta stranie de texte vechi eşti doar un intrus. Tot ce poţi spera e să găseşti în frămîntările autorilor lor un ecou al propriilor nelinişti. Atît.
Certitudini ai despre Dumnezeu doar dacă te-ai îmbătat o viaţă întreagă cu apa chioară a infantilismului nombrilist. Adventiştii, prevăzuţi cică în profeţie, sînt extrem de susceptibili la genul ăsta de orbire arogantă. Grow up!
De ce n-ai spus clar, de la început, că nu mai crezi în Dumnezeu, în Biblie ca descoperire divină şi în tot ce mai derivă de aici? Mlaştina spirituală în care ai fost atras nu-ţi mai permite să vezi dincolo de papura de pe mal. Dacă acesta este paradisul şi eliberarea la care mă inviţi, ce anume crezi că ar fi pentru mine tentant în această "eliberare" spirituală?
RăspundețiȘtergereMai întâi și mai înainte de orice, declar deschis că nu pricep sensul general al articolului. Parțial, cred că pricep câte ceva - textele antice nu puteau PREVEDEA paradigmele noastre de gândire contemporane (în acest sens, Isaia et comp. nu ne aveau pe noi în vedere atunci când scriau), Dumnezeu este după chipul și asemănarea credinciosului, lectura naivă (”infatilistă”, o numește dl Polihronu) a Bibliei ca egocentrism al lectorului. Însă de îndată răsar numeroase aspecte discutabile:
RăspundețiȘtergere1. ”Dumnezeu poate fi și altminteri decât istoricist”. Ce sens are fraza asta, așezată în contextul asemănării divine cu chipul enoriașului? Dl Polihronu știe! Păi, Dumnezeu este un OBIECT pe care conștiința omului încearcă să-L înțeleagă. Ptr un istoricist, divinitatea a proiectat un sens în Istorie; ptr un non-istoricist, lui Dumnezeu nu I-a păsat câtuși de puțin de istoria umanității. Însă, un istoricist, dacă este în mod autentic ca atare, nu va putea admite niciodată că ”Dumnezeu poate fi și altminteri decât istoricist”, fără ca prin această admitere să-și aneantizeze propria concepție.
2. Caracterizarea Dumnezeului veterotestamentar. După ce recunoaște că Dumnezeu nu poate fi decât după chipul și asemănarea credincioșilor, dl Polihronu repudiază disprețuitor concepția veterotestamentară. Las la o parte că e destul de riscant să te crezi posesorul deplin al concepției unor oameni care au trăit cu milenii înaintea ta. Mă mărginesc să mă întreb ce poate ști dl Polihronu în anul de grație 2011 despre motivația și despre JUSTIFICAREA convingerilor religioase ale vechilor evrei, trăitori în Antichitatea ante-christică?
3. Lectura abuzivă a VT de către NT. După ce tocmai a clasat cu dispreț concepția VT despre divinitate (așa după cum o înțelege domnia sa, evident!), dl Polihronu denunță ”abuzurile” de lectură ale Evangheliilor în raport cu VT! Tare sau ce? Dl Polihronu pare a nutri convingerea naivă (”infantilistă”?) că un lector poate stabili exact, la câteva milenii distanță, sensul originar al unui text și intenția genuină a autorului!... Pe această cale, domnia sa poate hotărî precis ce constituie un ”abuz de lectură”!
4. ”La ce se referă Isaia...”. Aici dl Polihronu pare a ignora sensul unei construcții PROFETICE. Cineva care vrea să creadă că Nostradamus a plasat într-unul din catrenele sale o aluzie la vreun eveniment contemporan nu pretinde neapărat că ”profetul” a știut dinainte ceva, ci doar că a ”profetizat”. Chestiunea e explicată cât se poate de limpede în Cartea lui Daniel, cap. 12, dacă nu mă-nșel, unde ni se spune că profetul nu a înțeles mare lucru din materia profetizată, asta însă neîmpietând în vreun fel asupra calității profețiilor sale.
5. ”Şi cel mai trist mod în care creştinul de azi manifestă acest infantilism este a citi Biblia ca şi cînd ar fi fost scrisă pentru el”. Interesantă afirmație. Păi, în ce fel ar putea un lector să-și ÎNSUȘEASCĂ un text, altminteri decât considerându-l ca scris ptr el? Dvs, dle Polihronu, obișnuiți să pierdeți des timpul cetind texte care nu vi se ADRESEAZĂ?
6. Faptul că Isaia et comp. nu ți se adresează. Dvs, dle Polihronu, n-ați cetit nimic din domeniul teoriei literare? Un text, asemeni unei opere de artă, trece dincolo de INTENȚIILE autorului său. Teoria modernă a receptării a observat, în mod cât se poate de just, că fiecare lector RESCRIE textul literar, în efortul său de a și-l apropria. Pe cale de consecință, e cu totul indiferent faptul că Isaia nu s-ar fi gândit la mine atunci când și-a așternut pe hârtie gândurile. Textul cărții sale mi se adresează ORICUM.
RăspundețiȘtergere7. ”Nu e iotă în Biblie care să-ţi fie adresată. Cînd citeşti colecţia asta stranie de texte vechi eşti doar un intrus. Tot ce poţi spera e să găseşti în frămîntările autorilor lor un ecou al propriilor nelinişti. Atît.”
Nimic mai fals! ORICE text ți se ADRESEAZĂ, ține doar de limitele tale de lector faptul că nu poți asimila decât parțial mesajul doar a UNOR texte. Biblia, Iliada, Eneida, Viețile paralele ale lui Plutarh, Hamletul lui Shakespeare, Madame Bovary a lui Flaubert, Luceafărul lui Eminescu, etc, toate au fost scrise PTR TINE. E responsabilitatea ta cum le asimilezi. Dacă există într-adevăr o lume ”dincolo”, nu pot decât să cred că Dumnezeu este ”istoricist”, că adică va ști să ne evalueze pe fiecare în funcție de posibilitățile de înțelegere și de paradigma de gândire în care ne-am format fiecare.
În final, hai să observ și ceva în favoarea autorului. Denunțarea pe care o face ”certitudinilor despre Dumnezeu” îmi pare justificată. Credința nu are de-a face cu ”certitudini”, ci cu proiecții proprii sau, cum le numește disprețuitor Clovnul Junglei de pe www.oxigen2.net, ”wishful thinking”.
Profesore, las-o mai moale. "Mlastina spirituala" e extrem de usor de gasit prin toate bisericile, inclusiv in cea adventista, si are simptome mai serioase decit dezinteresul pentru teologie sau o proasta exegeza biblica. "Paradisul" in care crezi ca te afli este doar o "pestera de tilhari" si un excelent argument pentru ateism. Tentant ar trebui sa fie, fara doar si poate, adevarul - chiar si acela ca Dumnezeu e doar o fictiune. Sau acela ca adventismul este, chiar si in limitele unei exegeze teiste a textului biblic, cusut cu ata alba.
RăspundețiȘtergereSerto, ti-am admis comentariile doar pentru a le ignora. Idiotenia lor infumurata (sau infumurarea lor condescendenta, acolo unde sint corecte) e sub demnitatea unui raspuns. In plus, astept inc sa-ti platesti o datorie de onoare la mine. Voi respinge pe viitor orice comment care miroase a tine.
Poli, poli...Ce-ai zice dacă o soluţie( că noţiunea de adevăr s-ar putea să-ţi pută) demnă de luată în seamă este tocmai la mijloc între mlaştina ateismului( sau agnosticismului) care te atrage tot mai mult şi mlaştina bigotismului şi infantilismului teologic din care ai fost hrănit atâta amar de ani?
RăspundețiȘtergereAm urmărit evoluţia ta cu foarte mare atenţie timp de peste un an de zile. Nu sunt profet, dar am ştiut că aici vei ajunge,în această frustrare îndreptată acum direct contra lui Dumnezeu. Îmi pasă de tine, deşi nu te-am cunoscut niciodată.
Articolul tău este diabolic...de bun, ptr că da, diavolul( scuze, ştiu că nu mai crezi nici în aşa ceva) este capabil şi de lucruri măiestre. Este antologic felul în care mai sus amesteci adevărul cu eroarea. Şi este teribilă sămânţa care a fost plantată în tine, aceea a îndoielii.
Aş fi vrut iniţial să scriu ca să te combat. Apoi mi-am dat seama că nu are nici-un rost. Convingerilor nu li se poate răspunde prin alte convingeri. Argumentele devin vorbe în vânt în faţa frustării şi poate chiar furiei. Doar dragostea mai poate atinge inima ta.
Se pare că ai abandonat orice căutare, obosit de oameni şi multa lor învăţătură. Dar acum văd că ai revenit, ceea ce denotă( cel puţin ptr mine) o luptă interioară. S-ar putea să mă înşel, că nu te cunosc. S-ar putea să nu. Oricum, îmi pasă...Şi mă doare aproape fiecare cuvânt de-al tău. Nu ptr că nu ar fi bine argumentat...Ci ptr că duhneşte a moarte. Eu unul nu te vreau mort...
Şi nu-mi spune rogu-te că există viaţă, VIAŢĂ DIN BELŞUG, fără El...măcar asta nu-mi spune.
P.S. Dacă te impresionează cu ceva, ieri noapte de-abia am putut adormi gândindu-mă la mesajul morbid care emană din articolul tău. Sunt convins că în fond şi la urmei e în joc mult mai mult decât nişte argumente elocvente de o parta şi de alta, pe un blog fost adventist...
Martin, multumesc de interes, dar daca Dumnezeu si cu mine avem o problema, fii sigur ca ne-o rezolvam singuri.
RăspundețiȘtergereDin pacate, dragostea nu se invata la biserica, nici de la prieteni imaginari. Cautarea nu am abandonat-o de loc. A devenit insa ceva mai realista, mai umila.
Morbid? Nu m-am ferit niciodata de faptul ca sintem muritori. Am ajuns doar sa-mi dau seama ca si zeii nostri mor odata cu noi.
Depinde ce zei am avut.
RăspundețiȘtergereNu, nu depinde. Chiar si acolo unde zeul beneficiaza de suport fizic (diferite forme de reprezentare grafica sau sculpturala), zeul moare odata cu inchinatorul. Pentru ca zeul este o relatie, o reprezentare mentala, o biografie irepetabila. Zeul esti tu.
RăspundețiȘtergereML: "Şi nu-mi spune rogu-te că există viaţă, VIAŢĂ DIN BELŞUG, fără El...măcar asta nu-mi spune."
RăspundețiȘtergereok, Poli te-a menajat, nu ti-a spus asta, dar eu te confrunt cu acest adevar socant pentru tine: exista viata din belsug fara Dumnezeu. in multe cazuri viata este mai buna fara El decat cu El.