luni, 24 octombrie 2011

Responsa 4

Sugestia că "zilele multe" din Dan. 8:26 s-ar referi la durata indicată în viziune şi ar clarifica unitatea de timp "seara-dimineaţă" este de-a dreptul ridicolă. Compară cu Ezechiel 12:27-28 şi vei vedea că leyamim rabbim se referă la aplicaţia îndepărtată în timp a viziunii necurmatei, nu la lungimea perioadei indicate (1150 de zile nu sînt oricum puţine pentru un zelos al templului). Cu alte cuvinte, expresia asta arată doar că oracolul jertfei perpetue nu viza vremea profetului (adică a personajului-autor din carte), ci o epocă îndepărtată (viziunea e datată înainte de cucerirea persană, iar episodul "cornului mic" se desfăşoară cu necesitate după era diadohilor - un interval de mai bine de două secole).

Şi uite aşa ajungem la "referirile clare la timpul sfîrşitului" pe care profesorul Lăiu le vede în Dan. 8 şi nu numai. După cum am mai arătat, aici e miezul dureros al problemei. Extinderea abuzivă a apocalipsei danielice la perioade de timp care depăşesc enorm orice aşteptare a autorului / autorilor se datorează atît nombrilismului care ne vrea pe noi, cei de azi, în miezul scripturilor vechi, cît şi unui argument falacios, care ar putea fi numit "fata morgana". El sună cam aşa: "1. Textul ăsta vorbeşte despre vremea sfîrşitului (înviere etc.); 2. cum sfîrşitul n-a venit încă (nici învierea etc.), 3. înseamnă că perioadele din text n-au cum să se fi încheiat, 4. iar noi fie trăim în vremea sfîrşitului (sfîntă şi neasemuită generaţie finală!), fie 5. sfîrşitul e încă departe". Evident, adventiştii, milenarişti cum sînt, preferă să se oprească la 4. Pe măsură ce timpul trece, orizontul sfîrşitului rămîne ancorat în zare. Cu cît sfîrşitul întîrzie, cu atît profeţiile se lungesc monstruos.

Nu, iarăşi zic, Daniel nu ştie de alt Israel decît cel al propriului sînge. Nu cunoaşte alt sfîrşit decît cel al gloriei evreilor. Nu admite altă împărăţie veşnică decît cea a lui Mikhael - prinţul angelic al iudeilor care se bate cu prinţul angelic al perşilor şi cu prinţul angelic al grecilor (cf. Dan. 10:13.20-21; 12:1). Şi atît - asta apropo de faptul că nu există imperiu roman în Daniel (romanii, ca putere emergentă, sînt doar o notă de subsol în Daniel 11:30, regele nordului, cel care aboleşte jertfa perpetuă neputînd fi post-roman).

Oracolele din Daniel sînt interesate doar de soarta evreilor între secolele VI şi II î.e.n. Ele nu ştiu nimic despre perioada de glorie a hasmoneenilor, nici despre stăpînirea romană, nici despre căderea Ierusalimului în 70 e.n., nici despre apariţia creştinismului, nici despre papi şi anti-papi, nici despre adventişti şi ex-adventişti. Orice lectură istoricistă este invalidă istoriceşte şi doar amuzant număr de prestidigitaţie.

5 comentarii:

  1. Profesore, nu trebuie sa dialoghezi cu Poli daca nu vrei, dar te rog raspunde scrierilor lui, astea care sunt si care vor urma. Din "dialogul" asta de pe doua bloguri, voi intelege mai bine...sau ma incurc de tot! Cert este ca iau Cartea si citesc cu rabdare si ce spune Poli este tare clar.

    RăspundețiȘtergere
  2. OK. Anonime, aşteaptă-mă câteva zile, te rog, sunt extrem de ocupat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc profesore! Astept. Pana atunci recitesc Daniel.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am reuşit să postez replicile la primele două response, în seara asta. Nu am timp. Probabil vineri seara viitoare voi veni cu restul replicilor. http://www.florinlaiu.com/raspundem/replici/174-responsa-pentru-irresponsa.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Pana vineri seara viitoare nu e mult, profesore.

    RăspundețiȘtergere