sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Enthousiasmos la început de secol XVIII

Anthony Collins scria, pe la 1700 şi ceva, că istoria eclesiastică e de citit în paralel cu Don Quixote. Acelaşi abandon voios în plata unor iluzii caracterizează şi militantismul religios, şi delirul cavalerului de La Mancha. Tind să-i dau dreptate.

Tot pe la 1700 şi ceva, entuziasmul era doar exaltarea misticoidă a unor lunatici. Pentru că transa şamanului este cea mai veche versiune a aflării în Dumnezeu. Nu, nu e exclus ca succesul evolutiv al speciei umane să fi fost asigurat în parte şi de putinţa de a tolera creiere excepţionale, inclusiv în sens patologic - aşa cum sugerează ultimul număr din New Scientist. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu e altceva decît o fantasmă.

Florin şi alţii ca el nu pot decît să se scandalizeze cînd mă aud vorbind astfel. Eu nu pot decît să mă minunez de anduranţa unora dintre iluziile noastre. Homo sapiens pare să fi fost dintotdeauna în egală măsură homo demens.

2 comentarii: