miercuri, 9 noiembrie 2011

O paralelă instructivă

Cineva l-a întrebat pe profesorul Lăiu despre semnificaţiile citării lui Daniel în Matei 24:15. Răspunsul este corect, cu cîteva excepţii. În primul rînd, condiţionala din prima frază este inutilă - este cît se poate de cert că pasajul matein în care este pomenit Daniel se referă la distrugerea celui de-al doilea templu. În al doilea rînd, Caligula nu a mai apucat să-şi planteze statuia în templul de la Ierusalim (chestiune fără importanţă în discuţia noastră). În al treilea (iar asta chiar e important), Matei 24 NU arată nimic în legătură cu profeţia lui Daniel. Matei 24 ne spune ceva doar despre modul în care Daniel era citit de anumiţi evrei în primul secol creştin.

Că oracolul danielic se referă în mod univoc la profanarea templului sub Antioh Epifanul este cît se poate de limpede. O ştia - după cum am arătat - Iosif Flaviu; o ştiau şi autorii cronicii macabeene (1 Macabei 1:54 foloseşte aceeaşi expresie citată în Matei 24, "urîciunea pustiirii", referindu-se la sacrilegiul antiohian). Că Matei şi Marcu citesc Daniel ca şi cînd ar viza epoca romană face parte din acelaşi repertoriu de interpretări abuzive practicate (şi) de către autorii Noului Testament ca aplicarea lui Isaia 7:14 la personajul Isus. Autorul danielic n-a gîndit niciodată o succesiune interminabilă de antihrişti (împăraţi, cezari, pontifi). Dar s-au găsit cititori care să-i masacreze textul astfel încît să li se aplice vremurilor lor de eschaton etern întîrziat.

Situaţia asta are o paralelă splendidă în pesher-ul la Habacuc de la Qumran, pomenit de către profesor (detalii aici). Comentariul acesta, redactat cel mai devreme sub Irod cel Mare, explică primele două capitole din Habacuc (scrise cu vreo şase secole mai înainte) aplicîndu-le unor evenimente eschatologice din perioada romană. În mod evident, lui Habacuc, care scria despre babilonieni, nici nu i-a trecut prin cap o asemenea interpretare. Aşa cum nu i-ar trece nici lui Florin. Şi totuşi găsim în tumultoasa proximitate a "anului zero" evrei dispuşi să tortureze vechile texte pînă la punctul în care acestea spun orice vor ei.

Nu, Daniel nu a profeţit despre distrugerea romană a Ierusalimului. Nici despre creştinism şi istoria lui. Matei 24 şi Marcu 13, chiar şi atunci cînd citează prost din Daniel, sînt departe de a susţine interpretarea adventistă clasică a apocalipselor biblice. Evangheliştii preluau o profeţie ce viza soarta cît se poate de pămîntească a templului de la Ierusalim şi o aplicau... templului de la Ierusalim, nu vreunui fantastic cult ceresc. Aveau adică bunul simţ de a păstra proporţiile şi liniile mari ale tabloului danielic. Florin, în aiuritoarea tradiţie adventistă, delirează.

10 comentarii:

  1. ...deci, Daniel a profetit despre profanarea Templului de la 168 i.Hr.?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai Poli, ce te faci cu traditia noastra? Pai daca schimbi un an din aritmetica noastra, cade cladirea. Ce vor spune cei ce au crezut, si sunt cei multi, cele spuse de conducatori? Doamne, e mai comod sa las totul asa cum este, decat sa daram si sa construiesc...dar ce voi construi? Si ce va iesi? O alta biserica?

    RăspundețiȘtergere
  3. "Cei multi"? Comparati cu ce? Cu numarul de cititori ai acestui blog? Sau cu numarul de credinciosi care cred altfel decit adventistii? E musai sa iasa o biserica? Eu vreau doar o viata mai buna, cu o minte mai limpede.

    RăspundețiȘtergere
  4. Uite, sub titlul "1844 Cheile mileniului si parusia" scrie FL,in ST, asa:
    "intre anii 1818 si 1822, Miller a aprofundat aceste cercetari, verificand toate referintele si calculele pentru a se asigura de corectitudinea interpretarii lui...in 1831 s-a retras din masonerie."
    Nu zic nimic acum de masonerie, ci intreb: cum de nu s-a gandit la 168 i.Hr.? Trebuia neaparat anul 1844 ca an de referinta pentru BAZS?

    RăspundețiȘtergere
  5. Miller nu a luat lucrurile de la zero, ci a continuat o traditie veche de interpretare apocaliptica. Lumea lui era in fierbere, iar Biblia parea sa ofere repere istorice pentru viitor. In plus, nu uita ca Miller n-a crezut niciodata in doctrina adventista a sanctuarului. El cauta doar data sfirsitului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Apropo, acelasi Miller de la care au preluat adventistii istoricismul lor credea ca Leviticul 26 contine o profetie ce "se intinde" de la 677 i.e.n. la 1843. Si alte asemenea aberatii pe care nu le pomeneste nimeni. Adventismul a preluat foarte selectiv interpretarile lui Miller, semn ca pina si pionierii adventisti au identificat probleme in hermeneutica lui.

    RăspundețiȘtergere
  7. Polinecredinciosule, asa cum zice profu, (as fi preferat doar necredinciosul, ca-i de-ajuns) daca eu as fi Ted Wilson as recunoaste ca a fost o eroare de interpretare (ca la 1844) si as renunta la acest punct din doctrina adventa. Ce s-ar intampla? Sa nu-mi spui: bine ca nu esti sau tu niciodata nu poti fi!
    La fel zic, as fi preferat ca Miller sa nu fi fost mason...

    RăspundețiȘtergere
  8. Poli, am citit azi Daniel 2.
    Interpretarea adventista imi spune ca nu vor fi niciodata "Statele Unite ale Europei". Si cum se pare ca UE va avea doua zone, statele puternice si celelalte, aceasta situatie este identica cu lutul si fierul picioarelor statuii. Cat de bine se potriveste totul!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu ai nevoie de nicio profetie pentru ca sa vezi dificultatile probabil insurmontabile pe care le ridica proiectul european. Multe lucruri s-ar potrivi perfect cu imaginea lutului amestecat cu fierul. Si in SUA exista state puternice si state slabe economic. Nimic nou pe lume. Intrebarea este "ce a vrut Daniel sa spuna?", nu "ce se potriveste cu ce a spus Daniel?". Or, pe Daniel il interesa viitorul evreilor si atit.

    RăspundețiȘtergere