Într-adaus

Una dintre cele mai încîntătoare cărţi pe care le am în bibliotecă este Dicţionarul de imagini pierdute al regretatului Gheorghe Tohăneanu. Apărut în '95 la editura timişoreană Amarcord (nume ce ascunde el însuşi o cum nu se poate mai nimerită - în context - sintagmă din dialectul romagnol, făcută celebră de către Fellini), volumul însumează o serie de glose captivante în marginea unor etimologii sau uzuri obnubilate de timp. Mi-am adus aminte de plăcutele descinderi în Dicţionarul lui Tohăneanu verificînd pe dexonline.ro (am ascultat în vară, la Radio România Cultural dacă nu greşesc, un interviu, prilejuit de aniversarea a zece ani de existenţă a proiectului, cu iniţiatorul lui, Cătălin Frâncu, un coleg de generaţie demn de admiraţie) pluralul pentru "adaos" şi aflînd că, în interbelic, "într-adaus" însemna "în plus", "colac peste pupăză" sau, în sintagma "a fi într-adaus", "gravidă". Nostim (alt cuvînt cu etimologie fascinantă), nu? Dar să revenim la subiectul nostru apocaliptic (abia zilele trecute am băgat de seamă că Florin extinsese primul lui răspuns la interpelarea mea).

După cum am arătat deja, corespondenţele zi-an nu sînt totuna cu identificările zi=an. Primele există în Biblie (unul dintre cele mai timpurii exemple este cel din Genesa 29, unde şapte ani corespund celor şapte zile de nuntă); cele din urmă, nu (se găsesc mai repede argumente în favoarea ecuaţiei zi=1.000 de ani). Apocalipsa 11 conţine tot o posibilă simetrie între două perioade diferite de timp. Iar Daniel 9 foloseşte probabil ceea ce Florin numeşte corect "numerologie jubiliară". Or, jubileele sînt descrise în termeni de ani, nu de zile. Simpla indicaţie numerică a lui 7x7(0) este suficientă pentru a duce cu gîndul la o perioadă jubiliară, deci de ani. În plus, pluralul pentru "săptămîni (de zile)" e întotdeauna feminin în ebraica VT. Ăsta e şi motivul pentru care Dan. 10:2-3 simte nevoia să fie specific (shavu'im yamim) cînd foloseşte pluralul masculin, ca în capitolul 9 (unde shavu'a este înţeles firesc şi literal ca septenal, nu săptămînă).

Că Florin vorbeşte încă despre vreo "împlinire" a celor 1260 de "ani" în "acţiunile Statului Papal medieval" este cu totul rizibil. Bacchiocchi a bătut de mult ultimele cuie în coşciugul acestei interpretări clasice adventiste. Iar Dan. 9, abia lizibil cum este, nu are nimic de a face cu Hristosul creştin. Ştiu, Florin se tot chinuie să traducă Dan. 9:24-27 astfel încît să-i iasă pasenţa. Pasajul e fatalmente obscur, iar adventiştii nu l-au explicat niciodată satisfăcător. În plus, eu unul nu pot să pricep cum ar putea dura reconstrucţia unui oraş antic 434 de ani (cum pare să sugereze Dan. 9:25).

N-am susţinut niciunde că "seara" şi "dimineaţa" din Dan. 8 ar fi ţinut de un jargon al jertfelor. Am spus doar că, în contextul clar al tamid-ului, există suficiente argumente (inclusiv lingvistice) pentru a vedea în "seară" şi "dimineaţă" o referinţă ad hoc la cele două momente ale sacrificiului perpetuu. În fine, nimic din ce scriu eu nu e marcat de "disperare". Nu am nicio miză personală în acest travaliu interpretativ. Credinţa sau necredinţa mea nu sînt în joc în discuţia noastră despre apocaliptica biblică. Nu simt nicun fel de presiune demonstrativă. Mă uit la text şi văd, atît cît e posibil, oamenii care l-au produs şi care l-au citit de-a lungul vremii. Iubesc cuvintele şi istoriile lor. Şi preţuiesc oamenii care li se dedică, indiferent că aberează orgolios, precum Florin, sau migălesc preţios, precum Tohăneanu.