marți, 3 martie 2009

Itinerariul devenirii II - Scrisoare din ciobănicie

Dragă mămucă şi tătucă,

Vă scriu de aici, din hrubele subpământene ale conacului templului. În marea sa bunătate, Marele Preot mi-a hărăzit o cămăruţă cu geamlâc de-o palmă în susul unuia dintre pereţii care dau spre curte.

Zvonul umblă că nu-i de şagă cu învăţătura şi munca prin curtea templului. Bine zis, unii se cam plâng că mai multă muncă decât învăţătură, dar eu, care sunt obişnuit cu greul, nu mă dau înapoi. Sunt unii din mucenici care plătesc vreo doi-trei gologani pe alţii să dea cu sapa-n locul lor prin parcele. Aşa că la conac poţi face şi-un ban de trai în timp ce-ţi clădeşti un trainic caracter.

De învăţătură ce să vă spui? La oră e destul de greu uneori, iar maiştrii sunt cu pretenţii. Aşadar, escaladez deja la cele ce ţin de vieţuirea creştină, materii precum Fusta şi broboada şi Oaia tâmpă. La cea din urmă e uşor, uşor. Apoi mă descurc binişor la Exagereză, fiind ager cum bine mă ştiţi. Mai grele-s însă limbile vechi, parcă şi ce-dacă. Dar parcă astea nu-s musai de ştiut şi ce dacă nu o să ajung maistru în ele, oaia tâmpă care-o păstori-voi n-are trebuinţă de aşa învăţături.

Ei, dar vestea cea mai bună este că mi-am găsit un model vrednic de urmat, un om cucernic, ce mai, ca muzica de scripcă unduitoare ce atrage precum cântu’ sirenelor ambulanţei la locul accidentului. Dar nu doar pe mine curiozitatea m-a atras spre acest mare om, ci şi el a aflat de notele mele bune la Mimicologie şi Aparentologie, aşa că la cursul lui de Umiletică sunt, fără să mă laud, printre primii. Maistrul aprobă toate temenelele mele pentru care depun mari stăruinţe. Ca el vreu să fiu mare om, mare. Să întoarcă oile capul la auzul glasului meu mieros. Exercitez zilnic în ciobul de oglindă din baie atârnat deasupra van(ităţ)ii privirea, zâmbetul şi tonul glasului. Şi-mi ies, dragii mei, pe zi ce trece mai bine. Mândrii fi-veţi de-al vostru fiu învăţat.

Vă las acum, mămucă şi tătucă, pentru că mă duc să urmez îndemnul sfânt la veghere. Intru pentru două ceasuri de planton.

Al vostru fiu iubitor.

6 comentarii:

  1. Si daca acest Umil profesor (dr. sau drd. inca nu e clar) de Umiletica o sa ia lozul (o fi mai corect loaza?) cel mare la tragerea speciala Loto din Aprilie 2009?

    RăspundețiȘtergere
  2. hmmm... cititorii ăștia au talent:)
    @Anonim: să fie sănătos iar tu să stai bine cu șira spinării...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Erik
    Sa fie sanatos ii urez si eu.
    Cat despre sira spinarii mele mentionez ca nu are absolut nici o tangenta cu personajul in cauza intrucat eu, ca purtator al acelei sectiuni a propriului corp, sunt doar un spectator de pe margine.
    Si un spectator care nu are contact cu "jucatorii" nici macar pentru semnari de autografe daramite pentru pupaturi de maini (sau alte zone umbrite) si/ sau spalaturi de picioare.
    De altfel pe dr(d). Umil nu l-am mai intalnit "face to face" de cel putin 14 ani.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim: înseamnă că ai făcut o prognoză? E bazată pe „facts”?

    RăspundețiȘtergere
  5. Dragă Polihrone,
    Mă tem că ai rămas dator (moral) cu nişte ore pe la conac — nu de planton, ci de humiletică.
    Când o să te întâlnesc în grădina raiului, care va fi destul de încăpătoare, sper, am să pun o vorbă pentru toţi hipervertebraţii (începând cu mine!)care au rămas restanţi în viaţă la capitolul ăsta: să li se ia dreptul la bibiotecă şi calculator pentru primul mileniu, şi să li se dea instrumente cât mai solicitante fizic.
    (lol ?)

    RăspundețiȘtergere
  6. @ FGL: LOL, de ce nu? :) Eu unul mi-aduc aminte si de sortat cartofi sau capsuni la cantina, si de cosit stufaris de mult disparut, si de umplut balta cu pietre si alte alea, conform planului maret de desecare al unui rector de placuta amintire. Toate in campus la Cernica. Si apoi, sa-mi fie cu iertare, dar umilinta mai mare decît cea pe care o învaţă cel care învaţă tot mai multe (mai ales într-ale teologiei) nu este.

    RăspundețiȘtergere