marți, 25 octombrie 2011

Responsa 5

În discuţia despre beacharith hayyamim (a listat Florin toate ocurenţele din VT), importantă nu este durata relativă dintre momentul rostirii oracolului şi cel al împlinirii lui, ci concepţia implicită a profetului cu privire la evenimentele descrise ca aparţinînd sau nu unei răsturnări apocaliptice a lumii. Niciuna dintre referinţele citate nu descrie un sfîrşit cataclismic universal, însoţit de apariţii şi fenomene supranaturale. Cu alte cuvinte, expresia înseamnă pur şi simplu "în viitor", nu "în viitorul eschatologic" (în niciun caz cel închipuit de milenarişti creştini). Dar ăsta e doar un scrupul tehnic.

Chiar şi expresiile de tipul 'eth-qets ("timpul sfîrşitului") sînt, cum am sugerat deja, ambigue. Oricare ar fi fost autorul apocaliptic al lui Daniel, e cît se poate de clar că lumea lui (viitorul imaginat de el) nu trece de o ipotetică perioadă de glorie a lui Iuda ce ar fi urmat persecuţiei antiohiene. Apocaliptici ca el au fost tot timpul - Iosif Flaviu ne povesteşte, de exemplu, că nişte evrei (vreo şase mii), în chiar ziua ultimului asalt roman (în 70 e.n.), se adunaseră la templu şi aşteptau o miraculoasă izbăvire divină, sfîrşind cu toţii morţi; ba chiar că întreg războiul ce a dus la distrugerea definitivă a templului de la Ierusalim a fost instigat de curente apocaliptice iudaice, care prevedeau (în sensul tehnic, pe bază de texte profetice) scuturarea jugului roman şi instaurarea mult aşteptatului imperiu davidic. Oameni din toate timpurile s-au crezut buricul pămîntului şi privilegiaţii istoriei.

În fine, identificarea sanctuarului din Dan. 8 ca fiind tronul ceresc al lui Dumnezeu (împotriva căruia pînă şi un păgîn ca Epifanul făcea de fapt război, în viziunea profesorului) este o prostioară deloc atentă la logica viziunii. Versetele 3-9 folosesc metafore pentru a descrie realităţi istorice. Nu avem niciun motiv să credem că în versetele 10-12 limbajul codificat al oracolului trebuie luat în sens literal. Dimpotrivă, metafora extinsă a unui templu ceresc, cu oştire de stele şi jertfe ultramundane, trebuie că descrie tot istorie şi geografie cît se poate de omeneşti. Faptul ăsta e confirmat de explicaţia îngerului interpret din v. 20-26, în care simbolistica viziunii primeşte echivalări istorice terestre. Templul din Dan. 8 este templul de la Ierusalim şi nimic mai mult.

Sper să fi devenit clar în ce sens vorbeam despre drumul rămas de parcurs de către profesorul Lăiu. Dacă noul său studiu militează amplu pentru o hermeneutică sănătoasă a operei lui EGW, e încă nevoie ca adventiştii (în frunte cu, de ce nu, Florin însuşi) să-şi revizuiască hermeneutica biblică. Istoricismul, de exemplu, e o fantasmagorie narcisistă. Un asemenea demers autocritic ar presupune, desigur, abandonarea ghetoului ideologic în care leneveşte de prea multă vreme adventismul. Nu, exodul nu e o plimbare în parc. Dar la capătul lui se deschide lumea fascinantă şi îmbelşugată a adevărului, care e singura libertate posibilă.

Mai adaug doar că sînt destule lucruri în răspunsul lui Florin pe care eu le socotesc sub demnitatea lui şi pe care am ales sa le trec cu vederea.

13 comentarii:

  1. "Nu, exodul nu e o plimbare în parc. Dar la capătul lui se deschide lumea fascinantă şi îmbelşugată a adevărului, care e singura libertate posibilă."

    Dupa exod,libertate. Imi umpli sufletul de speranta, Poli.

    Si daca mai sunt lucruri de zis, nu le trece cu vederea. Chiar daca nu ai timp mereu, noi asteptam.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Mlastina spirituala in care te afli" sau "De ce n-ai spus ca nu mai crezi in Dumnezeu?" este reactia pe care o are profesorul Laiu la prima citire.

    De ce oare eu nu vad asa realitatea?
    "Cautarea nu am abandonat-o", zice Polihronu si asta imi spune mie foarte multe lucruri.

    In timp ce voi doi sunteti preocupati de sanctuar, incercand sa ajungeti la un numitor comun, unul din liderii conferintei Bucuresti declara de la amvon ca avem altceva de facut!?

    Eu, un anonim, stau langa voi...pentru ca imi pasa de biserica asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Profesore, uite ce-am gasit in studiul meu:

    Daniel 8,14 - "probabil numarul jertfelor continue, care aveau loc de doua ori pe zi, dimineata si seara; astfel numarul zilelor este 1150" - (jumatate din 2300)

    Daca Poli are dreptate, ce-i asa de greu sa recunosti? Sa fie doar motivul ca tu esti in sistem si el este ex-adventist?

    RăspundețiȘtergere
  4. Uite, profesore:
    Daniel 8,19 - "caci sfarsitul va fi la vremea hotarata" - nu spun eu, ci NTR.
    Pot gandi asa?
    - daca este o vreme hotarata, atunci ea se refera la poporul evreu, caci sfarsitul omenirii nu este la o vreme hotarata.
    - poate fi o vreme hotarata pentru a ajunge la 1844 dar cum ramana cu 1150? Dar cu 1290 sau 1335?

    Profesore, nu ma opresc la niste cifre si nu-L dau pe Dumnezeul meu la o parte, dar Sanctuarul este unul din punctele forte ale doctrinei AZS. Iar ingrijorarea ta fata de viitorul bisericii nu-mi da pace...

    RăspundețiȘtergere
  5. caci sfarsitul omenirii nu este la o vreme hotarata. foarte gresit
    Matei 24: 36, vorbind despre parousia Sa, Isus a spus "despre ziua aceea şi ceasul acela nu ştie nimeni ... numai Tatăl.

    RăspundețiȘtergere
  6. Matei 24:36 nu vorbeste despre "sfirsitul omenirii".

    RăspundețiȘtergere
  7. "Cautarea nu am abandonat-o"
    dar el nu il mai cauta pe Dumnezeu...ci altceva

    RăspundețiȘtergere
  8. Matei 24:36 nu vorbeste despre "sfirsitul omenirii".
    vezi si vs 2 si 3 din acelasi capitol.

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga ano, esti un cititor superficial al Noului Testament. Matei 24:2-3 tocmai ca ne arata convingerea discipolilor ca distrugerea templului de la Ierusalim ("aceste lucruri") trebuie sa coincida cu "venirea si sfirsitul veacului". Isus nu neaga niciodata aceasta asociere in apocalipsa sa din Matei 24, dimpotriva (vezi v.34). Mai mult, daca arunci un ochi in Evrei 9:26, vei constata ca autorii NT asociau si "prima venire" sfirsitului veacurilor. Prin urmare, nici vorba de 2000 de ani de crestinism, nici vorba de "sfirsitul lumii" (parousia ucenicilor este razbunarea distrugerii templului si instaurarea imperiului iudaic - vezi FA 1:6-8).

    Cit despre cautarile mele, sint cautarile mele. Nu trebuie sa le porti tu de grija.

    RăspundețiȘtergere
  10. atunci de ce trebuie sa le poarte de grija altii.. pe care ii ataci??

    RăspundețiȘtergere
  11. Spune-mi si mie pe cine atac eu. Polemica de idei nu este atac la persoana. Cine face confuzia asta e subdezvoltat emotional.

    RăspundețiȘtergere
  12. nu la persoana....la crez
    prefer sa fiu un cititor simplu...daca nutresc credinta...decat un necredincios al unui dumnezeu de negasit, care sunt critic fată de toti mai putin fata de propria mea persona...din astia ca tine am mai fumat.

    RăspundețiȘtergere
  13. Parca EGW spunea ca orice crez trebuie sa treaca testul ratiunii. Daca "crezul" tau e asa ultragiabil, e penibil. Da-l la remaiat.

    Preferintele tale ma lasa cu totul rece. Pune mina pe Biblie si afla ce scrie de fapt in ea.

    Faptul ca nu ai descoperit inca oamenii si ideile pe care ii/le apreciez sau spiritul meu auto-critic e strict problema ta. Te-as aprecia si pe tine daca in loc de infumurarea asta de doi bani ai pune burta pe carte.

    RăspundețiȘtergere