joi, 17 noiembrie 2011

Mituri istoriciste 3

Abia în dimineaţa asta m-a lovit (dovadă că sînt slow rău): interpretarea adventistă la Daniel 8 (ştiţi voi, cele 2300 de zile şi curăţenia din templul ceresc) nici măcar NU este o interpretare istoricistă. Pentru că, aşa cum îi spune şi numele, istoricismul caută să găsească paralele între apocalipsele biblice şi istoria bisericii creştine. Or, un presupus eveniment celest, imposibil de confirmat sau infirmat, NU face parte din istoria verificabilă a creştinismului. Adventismul violează aici premisa de căpătîi a metodei de interpretare profetică la care a aderat. Istoricismul adventist este o struţocămilă.

Ar fi trebuit să fie clar acest lucru din detaliul, deloc nesemnificativ, că istoria interpretării profetice adventiste e plină de... viziuni. Adventiştii au "salvat" istoricismul ieşind din istorie. Cu o asemenea "performanţă", să ne mai mirăm că exegezele apocaliptice adventiste n-au căpătat (şi nu vor căpăta) niciodată respectabilitate? Şi mai rămîne oare de neînţeles de ce li se reproşează la tot pasul adventiştilor că sînt de fapt secta lui Ellen White, nu o biserică creştină? Sau se mai cruceşte profesorul Lăiu cînd spun că ieşirea din adventism este un binecuvîntat exod?

Toată "doctrina sanctuarului" adventistă este o fantasmagorie misticoidă, clădită pe un uluitor şir de vicii de gîndire. Da, Miller a fost un ţăran care credea că Dumnezeu protejează traducerile Bibliei şi clădeşte "o barieră" în jurul lor, pentru ca ignorantul credul să nu se rătăcească în interpretare (vezi ultima sa "regulă de interpretare biblică"). Dar nici măcar el nu a reuşit să-şi piardă uzul raţiunii precum pionierii adventişti. Ţăranului îi mergea mintea şi îi rămăsese intactă proverbiala demnitate. În schimb, adventismul e o aberaţie trufaşă.

Apropo, să nu vă miraţi cînd veţi găsi chiar şi printre istoricişti interpretări la Daniel 8 care se limitează la aplicaţia seleucidă (vezi de exemplu celebra Clavis a lui Joseph Mede).

5 comentarii:

  1. Poli,la ce faci referire cand spui:"un presupus eveniment celest"?

    RăspundețiȘtergere
  2. La orice isi inchipuie adventistii ca s-a intimplat in cer la 1844.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu ceva timp in urma, un prieten, destul de curios intr-ale religiei, mi-a zis:
    - Uite, te-am ascultat cu atentie, dar as dori ca la masa asta sa fie si un ortodox, si tu ca adventist, si alte persoane de oricare alta religie.
    De ce nu reusisem sa-l conving? Era vina mea? Era de neanteles chipul din Daniel si interpretarea lui? Mie mi se par usoare, le stiu de la jocul cu flanelografe. Poli, si nu-i spusesem nimic de sanctuar si alte cele legate de 1844!

    Cam in aceeasi vreme, un domn de alta religie decat mine, un fost lider in biserica lui si autor de carte, imi spune sicer:
    -Sunt liber cugetator!

    Sunt putini oameni care gandesc, cerceteaza, isi pun intrebari si gasesc sau nu raspunsuri. Ceilalti, cei multi, cu turma.

    Stii ce nu-mi place? Ca cei putini sunt dispretuiti...revin Poli si-ti voi mai pune intrebari, chiar daca uneori si tu raspunzi cu "nu stiu".

    RăspundețiȘtergere
  4. Uite anonimule cum merg lucrurile, cum se repeta istoria. Era inainte de 1989:
    "Din nefericire pentru noi, nu intelesesem ca “zmerenia si umilinta” erau cerinte obligatorii pentru viitorii pastori, mult mai importante decat pregatirea academica sau profesionala." - roadventist.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Poli, scuze, acum am citit ce-am scris si trebuie sa corectez. La anonim 20;35 ..."imi spunea sincer".

    RăspundețiȘtergere