Adventiştii şi psihologia

Sînt uimit şi astăzi de cîtă obtuzitate mai există printre adventişti, încurajată de mulţi dintre pastorii lor, cu privire la utilitatea şi studiul psihologiei. Există încă "personalităţi" adventiste care condamnă psihologia şi îi îndeamnă pe tineri să nu se înscrie la o facultate de profil. Şi asta cu aceeaşi gură cu care îşi permit, superior şi obraznic, să pună unor persoane incomode diagnostice psihiatrice. "Personalităţi" de două, ba chiar trei ori penibile.

În primul rînd, pentru că aceşti abuzatori spirituali uită că însuşi profetul timpuriu al adventismului scria: "Adevăratele principii ale psihologiei sînt de găsit în Sfînta Scriptură". Cunosc mai mulţi pastori, prea puţini români, care au făcut studii doctorale cercetînd relaţia dintre psihologie şi Biblie, în mod special, de exemplu, dintre conceptul de inteligenţă emoţională şi principiile pedagogice ale Mîntuitorului. Generaţia mea de seminarişti chiar a făcut cursuri de introducere în psihologie şi de consiliere, unii dintre colegii mei scriind teze de licenţă pe subiecte conexe. Iar seminarul teologic din cadrul Universităţii Andrews are un cabinet serios de consiliere psihologică pentru studenţi.

În al doilea rînd, a pune de la distanţă şi în lipsa unei minime competenţe etichete de "nevroză" şi "schizofrenie" este infantil şi imoral. În cel mai "bun" caz, face parte dintr-o binecunoscută strategie de război ideologic, numită "demonizarea adversarului". Şi mai interesant este că aceste "personalităţi" au ele însele preaevidente tare psihologice, bazîndu-şi reputaţia nu pe studiul profund al Scripturii sau pe strălucirea intuiţiilor teologice, ci pe histrionisme de doi bani şi excentricităţi care fac uşor să vorbească gura tîrgului. Iar în cel puţin un caz, acelaşi om care avertizează împotriva pericolelor psihologiei predă la Cernica tehnici de manipulare în masă.

În fine, penibile pentru că aceşti pastori, prea "spirituali" pentru a se lăsa educaţi de ce e bun în psihologia modernă, ratează chiar menirea lor duhovnicească. Nu poţi vorbi despre naştere din nou fără să tratezi subiectul vindecării emoţionale. Şi nu poţi asista asemenea renaşteri spirituale decît fiind tu însuţi un om întreg la inimă şi minte. Evanghelia Împărăţiei nu are sens în afara discipolatului pe care îl propune Marele Maestru. Iar acest discipolat presupune vindecarea deplină a sufletelor. A sări să faci o victimă de abuz sexual dementă doar pentru că abuzatorul este arhicunoscut (eventual faţă bisericească) este o ruşine. Iar venind din partea unui pastor, un gest descalificant.